Everybody Lies

Everybody lies – Mai ales pe designeri

Cum unii sunt obsedați de Friends și tot reiau sezoanele după un timp, am aceeași problemă cu Doctor House. Pot să-ți descriu episoadele cu o super acuratețe și tot îmi mai pun câte unul din când în când. Doar nu-i exagerat de mult a 5-a sau a 6-a oară când în văd cap coadă!

Nenea, Dr. Gregory House, personajul în jurul căruia se învârte toată povestea din serial, este șeful departamenul de Diagnosticare. Adică repară oameni și o face destul de bine, atunci când ei nu mor.
Pentru a da de capăt și a rezolva cazurile speciale, acolo unde nici un alt doctor nu a venit cu o soluție, merge pe deviza „Everybody lies”, toată lumea minte, refuză să se bazeze pe informațiile spuse de către pacienți.

Deciziile fiind luate doar pe baza datelor venite din analizele medicale sau din partea echipei de doctori care a fost trimisă, uneori în mod ilegal, pe teren pentru a studia condițiile de mediu în care au locuit/ lucrat pacienții.

El mai face din când A/B testing, dând diferite tratamente pentru pacienții cu aceleași simtome, pentru a-și valida unele presupuneri de boli. Simplu dacă merge, știm că aia a fost cauza, dacă nu merge macar știm ce nu e.

Noi, ca designeri, în faza de interviuri cu userii, clienții, potențiali useri dacă vrem să le aflăm nevoile, problemele, putem porni cu presupunerea că o să ne mintă.
Nu o fac ca să ne inducă în eroare, sau cel puțin nu au un plan malefic în minte.

Motivele pot fi:

  • Pentru a ne spune ceea ce ne dorim să auzim, pe modelul din „The Mom Test”, un copchil își întreaba mama dacă îi place aplicația la care a lucrat x luni. Părintele își susține copilul în demersurile lui. Chiar daca el îi oleacă bătut în cap, se vede unicorn și are o aplicație pe care maica-sa sigur nu o să o folosească.
  • Poate că persoana respectivă își proiecteză un viitor mult mai pozitiv, când o să aibă bani de Rolexul ăla digital pe care il prezinți tu acum. Îți confirmă că-ți va da milionul de dolari dacă ieși pe piață. (Spoiler alert, nu o să-l cumpere! Sorry!).
  • Poate vor să dea bine în ochii intervievatorului, să înflorească un pic, sau un pic mai mult lucrurile pe care le face (Cincinalul în 4 ani și jumatate).
  • Tot la capitolul dat bine în fața cuiva, poate vor să ascunda lucruri care nu sunt „social acceptabile”. Nu știu câți o să zică la un interviu de angajare că pasiunea lui cea mai mare îi BDSM-ul (exceptând dacă ești la un Casting couch). Din păcate căutările pe Google și pe Pornhub, nu mint, degeaba folosești incognito.
  • Oamenii sunt ușor de influențat. Ai pus întrebarea prost, te trezești cu un răspuns inutil, ba chiar care te poate încurca. „Omul ălă avea pălăria roșie sau maro?”, deja ai creat în mintea persoanei respective faptul că aveam pălărie.

Bun, ne mint oameni, wow ce descoperire. Ce ar trebui să facem?

Pentru început să facem la fel ca Dr. House, decizii bazate pe cât mai multe date. Concret să ne ducem mai mult pe analizat comportamentul oamenilor, decât să ne bazăm 100% pe ceea ce ei zic.

În cazul întrebărilor pe care le folosim, să le ducem mai mult în direcția de a ne povesti experiențe din trecut, pas cu pas, apelăm la amintiri și să evităm întrebările cu privire la viitor, la așteptări, la păreri.

La capitolul evitat, deși este greu și uneori sunt necesare „Leading questions”, mai ales când le folosim pentru a primi un răspuns pozitiv, în a ne confirma părerile (Confirmation bias). Lasă omul să-și povestească viața și nu-l întrerupe.

Dacă avem cum să privim (ca un Big Brother) și să analizăm comportamentul oamenilor în contextul real, să o facem. Notă: ar fi indicat să nu știe că sunt observați, pot apărea ușoare modificări de comportament. Ex. un muncitor poate să devină mai productiv dacă știe că este urmărit.

Alte câteva exemple:

Acum câțiva ani când s-a închis TVR Cultural, lumea s-a scandalizat, că de ce se închide că ei erau fani de mici, avizi consumatori de cultură. Când ne uitam la audiență, acolo apăreau doar 3 oameni, dintre care unu se uita pentru că și-a pierdut telecomanda și-i era lene să se ridice din pat să schimbe postul.

Acum pe oricine întrebi spune că l-a votat pe Rațiu în ‘90 și nu pe Iliescu. Hmm… vrei să ne uităm pe statistica voturilor? Același lucru când întrebi pe cineva dacă a votat pentru Brexit sau Trump (știm rezultatele).

Nouă nu ne plac manelele, poate doar una la „caterincă” la petreceri, judecând după trending-ul pe Youtube. Avem o gramadă de petreceri în fiecare zi, în care se ascultă manele în mod ironic (inclusiv când era starea de urgență, când era ilegat să participi la petreceri).

„Rocket science is easy” doar că trebuie să lucrăm cu oameni și să găsim soluții pentru ei. Important este ne face lecțiile cum trebuie. Trecând peste aparențe, să ajungem la nevoile, probleme, motivațiile reale, chiar dacă ele nu sunt chiar ceea ce speram să descoperim.

Pentru că articolul se referă în special la partea de UX Research / User Interviews vă las cu o serie de resurse:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *